Aştept, aştept pădurea!
O adiere printre arbori reci
Sub umbra inimilor frunze
Întortocheate se strecor poteci,
Se lasă ceţuri albe, nepătrunse.
În conuri de lumină se răsfiră
Ferigi ce-adulmecă o boare de lumină,
Ecoul unei lacrime de rouă ce respiră,
Aroma fructelor se joacă pe sub luna plină.
Pădurea însă mi-e aproape şi senină
Ce freamăt mă încearcă printre ramurile verzi?
Şi chiar de-i ziua tristă şi haină
Sub umbra ei, încet, încet... te pierzi
Printre coloane ca-ntr-un templu mă afund
Sub capiteluri fremătânde de smarald,
Sublime glasuri printre crengi ascund
Aceleaşi păsări care-n sufletele noastre ard.
Un clipocit de ape sprintene arine
Îşi împleteşte şoapta în cântări lăstune,
Printre copaci ard clipe sibiline
Iar eu aştept, aştept... ca-n vremurile bune
Umbra copacului pe zăpadă
Străjeri de stâncă stau meniţi
În muntele senin de vreme
Întru tăceri de taină adormiţi
Mireasma ierbii, fragede, perene.
Şi dincolo de omoforul alb al norilor
Se roagă-ncremeniţi de veacuri sfinţi
Peste cununa cerului, la porţile zorilor
Pe umerii grei, ai noştri de piatră părinţi.
Cupole celeste ţes ceţuri tardive
Şi lumina lunii peste albastre tăceri
Pe zăpada moale, umbrele lascive
Amintirea unui copac, între seri.
Un arbore desfrunzit şi golaş
O rugă înalţă sub a nopţii arcadă
În foşnet de crengi sub al nopţii sălaş
Umbra copacului pe zăpadă...
Furtuna sufla fuioare albe, nălucite
Şi şuierând se năpustea urlând într-una
Căzu cu braţele-n zăpadă, răsucite
Copacul şi-a lui umbră ... erau una.
L-au dus la vale avalanşele tăioase
Şuvoaiele de ape răscolind, şi-a fost răpus
Pe umăr ridicat a fost de mâini vânjoase
Troiţă l-au cioplit, la o răscruce l-au fost pus.
La lemnul lui tu călătorule te-nclini
Şi Dumnezeu adevărat acolo odihneşte
Copacul şi-a lui umbră stau senini
O clipă ascultaţi, cum ruga îşi şopteşte..