Osana! Osana! Osana! Întru Cei de Sus

                                                 SF. ARHANGHEL GAVRIIL
                                                  St Arch. Gabriel
















                                  CINE ESTE DUMNEZEU?

Există păreri cum că Dumnezeu este pretutindeni;
Oare nu spun psalmii că
Plin este cerul şi pământul de mărirea Lui?

Un filozof spunea odată:
,,Daţi-mi un punct de sprijin şi răstorn pământul”.
Arhimede se numea.

Dacă Pământul stă pe nimic, cine 
îl ţine totuşi?
Mecanica cerească spune că el, Pământul,
este parte dintr-un sistem galactic.
Galaxia noastră face, la rându-i, parte dintr-un sistem
de roiuri galactice, situate unele de altele la distanţe
atât de mari încât ideea mă duce cu gândul la
răspunsul lui Avraam din evanghelia bogatului nemilostiv
şi a săracului Lazăr:

„Şi, peste toate acestea, între noi şi voi
prăpastie mare s-a întărit,
ca cei ce vor vrea să treacă de aici către voi să nu poată,
nici cei de acolo la noi să treacă”.



Un om creează ceva - un motor, să zicem...

Îl porneşte, îi dă viaţă, ca să zicem aşa,
îi crează un cadru de mişcare, şoseaua, adică,
apoi îi studiază parametrii de mers:
viteza, acceleraţia, manevrabilitatea;

La fel şi Dumnezeu; ştie zborul ultimei păsărele
însă acestea sunt cu sutele de milioane;
....Toate animalele... 
 reptilele, peştii...


Şi ne punem firesc întrebarea
"Cine este Dumnezeu";
Este o peroană ubicuă -
care poate fi în mai multe locuri
în acelaşi timp?

Firesc, poate veni şi întrebarea următoare:

În câte locuri poate fi Dumnezeu simultan?
Răspunsul ar putea fi foarte simplu:
Într-o infinitate de locuri dintr-odată!

Aceasta înseamnă, la nivelul nostru
de înţelegere, că viteza cu care se mişcă
Dumnezeu nu e nici măcar infinită,

Deşi am fi tentaţi să o credem,
pentru că cel care se mişcă pretutindeni,
la toate şi la toţi,
de fapt, stă pe loc,
e nemişcat, iar toate se mişcă pentru că El
e nemişcat. Statornic. Imobil.
El e punctul pe care îl cerea Arhimede!

Dar omul, omul unde se află?

Omul se află la jumătatea distanţei
între plus şi minus infinit.

De pildă, omul aflat pe Pământ
se află la o distanţă inimaginabilă
de marginea universului;
În acelaşi timp se află la doar
câteva mii de kilometri de centrul Pământului,
...un loc care îi e de asemenea 
In-Ac-Ce-Si-BiL.

Raportat la Macrocosmos, el se află tot la mijloc,
chiar dacă foarte aproape de microcosmos,
un loc al nanoparticulelor, inaccesibile cu trupul.

Matematic vorbind, jonglăm cu minus şi plus
Infinit,
Dar ne simţim bine în jurul lui zero unde se fac
cam toate calculele noastre.

                                  Condur Mihai

                                        SF. ARHANGHEL MIHAIL          St. Arch.Michael