Icoana nu este doar un obiect de închinare cultică. Prin icoană nu doar ne închinăm lui Dumnezeu, ori cerem sfinţilor săi medierea spre iertarea păcatelor. Prin icoană exprimăm rugăciunea, comuniunea duhovnicească dincolo de barierele fizice altfel de netrecut. Prin icoană păşim efectiv într-un loc inaccesibil necredincioşilor iar icoana ne ajută să facem acest lucru. Deşi este materială, icoana are asupra sa două haruri. Cel al artistului care a lucrat-o şi cel al sfinţirii acesteia, spre închinare. Icoana lasă omului alegerea conştientă de adorare a numelui lui Dumnezeu dar şi ai casnicilor Lui, altfel spus sfinţii săi ce din veac au bineplăcut Lui. Închinarea este deci semnul acceptării credinţei întru totalitatea aspectelor sale.
